BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes
AntetNou
AntetNou

Comunicat de Presa - Actiune privind importanta unei alimentatii sanatoase

Copiii instituționalizați, din cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași, au participat la o acțiune privind importanța unei alimentații sănătoase

   C.S.S. Sera a găzduit luni, 25 septembrie, o dezbatere organizată de Direcția pentru Sănătate Publică, împreună cu Serviciul pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă, din cadrul DGASPC Călărași.

  Celor peste 20 de copii prezenți le-a fost explicată importanța unei alimentații sănătoase, punându-se accentul pe cunoașterea și înțelegerea faptului că nutriția are un impact fizic și nutrițional, dar și pe cunoașterea alimentelor din grupa proteinelor, lipidelor, glucidelor, a vitaminelor și importanța acestora în alimentație.

 

     Serviciul pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă, din cadrul DGASPC Călărași, a fost înființat în anul 2009, când a fost implementat un proiect Phare. Beneficiarii acestui serviciu sunt copiii instituționalizați, precum și cei aflați în asistență maternală, care și-au exprimat dorința să urmeze cursurile pentru dezvoltarea deprinderilor de viață.

În acest an,  s-au înscris 46 de copii, pe ambele categorii de vârstă: 7-13 ani și 14-18 ani.

La acțiune au participat: Mirela Petcu, din partea D.S.P. Călărași, director executiv adjunct, Lavinia Grosu,  șef centru C.S.S. Sera, Ionuț Pătru, asistent social, Nicoleta Dumitru, precum și educatoarele Camelia Sorc și Florans Mitrea, din partea D.G.A.S.P.C. Călărași.

 

La finalul acțiunii, copiilor le-a fost oferită cartea ,,Ghid de intervenție pentru o alimentație sănătoasă”.

 Compartiment Relații cu Publicul al DGASPC CĂLĂRAȘI