2 aprilie, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
- Detalii
- Categorie: Comunicate de presa
- Creat: Joi, 02 Aprilie 2020 13:28
- Ultima actualizare: Joi, 02 Aprilie 2020 13:28
- Accesări: 1961
_____________________________________________________________________________________________
2 aprilie, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
Călărași, 02.04.2020 #ZiuaInternaționalăaConștientizăriiAutismului este sărbatorită, în întreaga lume, pe 2 aprilie și, cu toate că în alți ani a adunat sute de mii de oameni în activități deschise publicului, anul acesta #stamacasa și aprindem simbolic, la nivel național, lumina albastră pentru a rămâne împreună, solidari și conștienți de situația celor peste 30.000 de persoane cu autism din România.
Afecţiunea este o tulburare complexă, care are efecte asupra comunicării, comportamentului şi relaţiilor cu cei din jur, iar organizațiile care luptă pentru drepturile persoanelor cu tulburări din spectrul autist (TSA) se implică, permanent, pentru a conștientiza și sensibiliza publicul cu privire la nevoile și dificultățile cu care se confruntă aceste persoane.
Pentru a veni în sprijinul copiilor din comunitate, Consiliul Județean Călărași, în subordinea căruia se află D.G.A.S.P.C., în parteneriat cu Fundația SERA București, derulează, în prezent, un proiect privind înființarea unui Centru de recuperare destinat copiilor diagnosticaţi cu autism și sindrom Down, în care copiii vor beneficia de suport pentru reabilitare, respectiv: kinetoterapie, hidroterapie, educaţie specială, logopedie, consiliere psihologică.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași este alături de cei care suferă de aceste tulburări, prin intervențiile organizate, constant, prin Compartimentul de Consiliere și Asistență pentru persoanele cu TSA, din cadrul Centrului de Handicap Sever Călărași, beneficiarii participând la programe de recuperare de zi, în cadrul cabinetelor de terapie educaţională şi stimulare senzorială, terapie logopedică, terapie psihologică şi kinetoterapie.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași le transmite, tuturor copiilor, care se confruntă cu aceste probleme: ,,La mulți ani, plini de sănătate!”, reamintindu-le că nu sunt singuri în lupta de a învinge barierele impuse de dizabilitate, fiind solidară, totodată, cu familiile persoanelor cu autism, care, în actualul context epidemiologic, mai au de înfruntat un obstacol: izolarea la domiciliu.
Important!
În perioada carantinei, Asociația Help Autism oferă acces gratuit, tuturor copiilor cu autism și terapeuților din Romania, la 14 programe de lucru prin aplicația educaționala ABA kit și platforma de evaluare a evoluției Edu ABA.
Compartiment Comunicare, Relații cu Publicul