20 de tineri, cu măsură de protecție specială în cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași, vor participa la activitățile proiectului ,,Pregătiți pentru viață”
- Detalii
- Categorie: Comunicate de presa
- Creat: Miercuri, 15 Mai 2019 10:00
- Ultima actualizare: Miercuri, 15 Mai 2019 12:36
- Accesări: 2614
Ministerul Tineretului și Sportului implementează proiectul ,,Pregătiți pentru viață”, al cărui grup țintă îl reprezintă 160 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, care beneficiază de o măsură de protecţie specială, instituită conform prevederilor Legii nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
D.G.A.S.P.C. Călărași este în etapa de selecție a grupului de 20 de tineri, din cadrul centrelor din Călărași, Perișoru și Sera, care să participe la activitățile proiectului, ce vor avea loc în Centrul de agrement ,,New Paradise”, din Eforie Sud, în perioada 26.06.-02.07.2019.
Obiectivele propuse sunt:
- sprijinirea participanților de a se integra mai ușor în societate, în urma părăsirii centrelor de plasament;
- pregătirea participanților pentru gestionarea unor situații de risc ce pot apărea după ce aceștia părăsesc centrele de plasament;
- consilierea participanților în vederea dezvoltării profesionale a acestora;
- dezvoltarea spiritului de echipă prin implicarea participanților în activități de grup.
Pe parcursul acestor zile se vor desfășura laboratoare de educație non-formală, care vor aborda următoarele tematici: prevenirea unor situații de risc, dezvoltare personală și incluziune socială.
Compartiment Relații cu Publicul