La multi ani!” tuturor persoanelor cu dizabilitati
- Detalii
- Creat: Vineri, 03 Decembrie 2021 13:21
- Accesări: 976
Începând din anul 1992, sărbătorim anual pe data de 3 Decembrie Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, această dată fiind stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în scopul de a atrage atenția asupra problematicii dizabilității și mai ales, de a respecta drepturile persoanelor cu dizabilități, de a le respecta demnitatea și de a promova egalitatea de șanse.
Anual se stabilește o temă pentru a conștientiza comunitățile și opinia publică, în general, obiectivul fiecărei teme fiind axat pe incluziune socială, integrare și ocupare, respect și demnitate, accesibilitate și eliminarea barierelor, acceptare și promovare în toate domeniile, abilitare și reabilitare, etc.
În acest an, tema stabilită pentru a celebra Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este “Reconstrucția post COVID-19 în cazul persoanelor cu dizabilități”, cunoscute fiind vulnerabilitățile lor în perioada pandemică și eforturile necesare pentru a depăși cu bine problemele apărute în sfera sănătății.
Folosim această ocazie, în primul rând pentru a transmite tuturor persoanelor cu dizabilitati “La mulți ani”, multă sănătate și niciodată să nu-și piardă speranța de mai bine ! În același timp, dorim să-i asigurăm pe toți cei care se luptă cu barierele impuse de dizabilitate, că facem eforturi pentru a îmbunătăți condițiile de locuit în toate centrele rezidențiale destinate protecției copiilor, tinerilor și persoanelor adulte cu dizabilități din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, respectarea în totalitate a drepturilor acestora constituind o prioritate pentru noi, iar în contextul pandemic și postpandemic punem un accent deosebit pe supravegherea medicală și asigurarea sănătății și bunăstării lor.
Ne exprimăm încrederea și speranța, că toate persoanele cu dizabilități aflate în grija DGASPC Călărași rămân implicate în promovarea și respectarea drepturilor lor, și-i asigurăm de tot sprijinul nostru!
CONDUCEREA DGASPC CĂLĂRAȘI