AntetNou
AntetNou

Copiii instituționalizați, cu rezultate bune la învățătură, au fost recompensați cu o vacanță la mare

Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret, organizează în perioada iunie-iulie 2019, tabere sociale pentru elevi.

Beneficiarii taberelor sociale sunt, în proporție de 50% elevi proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie şi, în proporție de 50%, elevi care beneficiază de o măsură de protecţie specială, instituită conform Legii nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași a trimis pe cele 5 locuri repartizate la nivelul județului, 3 copii din Centrul SERA și 2 copii din Centrul Perișoru, care au fost selectați în funcție de rezultatele bune la școală.

Timp de 5 zile, în perioada 25.06. – 30.06.2019, copiii au avut parte de o vacanță plină de surprize frumoase, petrecută în stațiunea Eforie Nord.

 

Compartiment Relații cu Publicul

20 de copii instiționalizați, în cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași, au participat la proiectul: ”Pregătiți pentru viață”

Călărași, 4 iulie 2019 - Ministerul Tineretului și Sportului implementează, în această perioadă, proiectul ”Pregătiți pentru viață”. Grupul țintă îl reprezintă  270 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14 - 18 ani, care beneficiază de o măsură de protecţie specială, instituită conform prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

     Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea abilităților de viață independentă, tinerilor care se află în sistemul de protecție a copilului.

       20 de tineri instituționalizați în cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași, din cadrul centrelor: SERA Călărași, ,,Sf. Ștefan” Perișoru și Făurei, au participat la activitățile organizate la Centrul de Agrement ”New Paradise” din Eforie Sud, în perioada 26 iunie -2 iulie 2019.  

Citește mai departe...

Copiii talentați, din cadrul DGASPC Călărași, au participat la Festivalul de folclor ,,Răsună Cetatea”

Călărași, 24 iunie 2019 - Săptămâna trecută, a avut loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului ,,Răsună Cetatea”, organizat de D.G.A.S.P.C. Brașov, în cadrul căreia sunt promovați, an de an, copiii instituționalizați din instituțiile publice și private din țară.

         Copiii talentați din Centrele SERA și ,,Sf. Ștefan” Perișoru, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, care au participat pentru prima dată la acest festival, au fost aplaudați, la scenă deschisă, pentru momentele prezentate: de dans popular și interpretare vocală, dar și pentru tăria de a înfrunta condițiile meteo neprielnice, de ploaie torențială.

Citește mai departe...

,,Activități de muncă cu caracter ocazional”, acțiune organizată pentru informarea tinerilor instituționalizați

   Călărași, 24 iunie 2019 - Serviciul Deprinderilor de Viață Independentă, din cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași, a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu tema: ,,Activități de muncă cu caracter ocazional”, la care au participat un număr de 28 tineri, cu măsură de protecție din asistență maternală și din Centrul SERA.

 În cadrul întâlnirii, tinerii au fost informați cu privire la:

Citește mai departe...