BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes

A fost elaborată „Declarația de la București a Copiilor din UE”

  Peste 60 de copii din țări membre ale Uniunii Europene, alături de experți în drepturile copilului și înalți funcționari europeni s-au întâlnit la București, în perioada 6-7 mai 2019, în cadrul Conferinței  Internaționale ”Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”.

 

 În contextul în care România deține președinția Consiliului Uniunii Europene, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și-a propus să reitereze angajamentul privind promovarea drepturilor și bunăstării copiilor prin consultarea directă a acestora, astfel încât opinia lor să poată influența viitoarele decizii care vor fi adoptate de instituțiile Uniunii Europene, în aspectele care îi privesc. Conferința și-a propus să reunească membri și lideri ai statelor Uniunii Europene, înalți demnitari, implicați în problematica drepturilor copilului, reprezentanți ai copiilor, în scopul susținerii ,,Declarației de la București”.

Deschiderea lucrărilor a fost făcută de către Dana-Patricia, reprezentant Children’s Board, România, Ana Birchall, viceprim-ministru, Marie Preca, președinte Eurochild, Malta, Anna-Maria Bildt, membru al Parlamentului European, Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale. Moderatori ai evenimentului au fost Gabriela Coman, președinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, și C. Tudor, Ambasador Junior la Uniunea Europeană.

   Din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași a participat directorul-executiv adjunct, Lavinia Grosu.

     Finalizarea și promovarea textului ,,Declarației de la București a Copiilor din UE” ar putea deveni un punct de reper în definirea drepturilor copilului și influențarea procesului de participare a acestora, în contextul viitorului Uniunii Europene, oferindu-le acestora posibilitatea formulării de recomandări și propuneri care să vizeze stabilirea unor mecanisme concrete, care să permită participarea acestora în procesul de luare a deciziilor care îi privesc.

   „Declarația de la București a Copiilor din UE”, elaborată de un Board al  copiilor români, special constituit în acest sens, este diseminată în prezent în Europa prin intermediul rețelelor UNICEF, EuroChild, Salvați Copiii, Federației Organizațiilor Neguvernamentale din Protecția Copilului, a asociațiilor europene de elevi de liceu, cu scopul de a obține sprijin și feedback din partea a numeroase și variate categorii de copii din întreaga Uniune Europeană.

Declarația este disponibilă la adresa: https://childrendeclaration.typeform.com/to/gGYswC.

 

 

Compartiment Relații cu Publicul

Regulament (UE) nr.679/2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatia acestor date si de abrograre a Directivei 95/46/CE.

Responsabilul cu protectia datelor :

Anna-Maria Stamate

email:Responsabildate@dgaspc-cl.ro

Telefon:0734.002.949

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

"Cookie"-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisate in moneda nationala).