BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes

Copiii de la Complexul de Servicii Comunitare Oltenița au vizitat câteva obiective turistice

Preotul Costin Avram, colaboratorul centrelor aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Călărași, a organizat luni, 7 mai, o excursie cu beneficiarii Complexului de Servicii Comunitare Oltenița.

Grupul de copii, însoțit de educatori și de părintele Costin Avram, a vizitat Mânăstirea Cernica și Muzeul Grigore Antipa.

   Din programul zilei nu a lipsit popasul făcut la Mc Donald’s, la cererea copiilor, care au încheiat ziua bucuroși, după vizitarea unor obiective turistice interesante, precum patrimoniul ştiinţific al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, format din cca. 2 milioane exemplare de nevertebrate şi vertebrate, provenind din România şi din diverse zone geografice, și Mănăstirea Cernica, inclusă în lista monumentelor istorice din România, cel mai mare aşezământ monahal de cultură, spiritualitate şi artă religioasă.

Regulament (UE) nr.679/2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatia acestor date si de abrograre a Directivei 95/46/CE.

Responsabilul cu protectia datelor :

Anna-Maria Stamate

email:Responsabildate@dgaspc-cl.ro

Telefon:0734.002.949

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

"Cookie"-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisate in moneda nationala).