ACTE NECESARE IN VEDEREA INTOCMIRII DOSARULUI PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE INCADRARE IN GRAD DE HANDICAP MINORI
- Detalii
- Ultima actualizare: Luni, 02 Decembrie 2024 12:22
Certificat de încadrare în grad de handicap
EVALUAREA COMPLEXĂ PENTRU
CERTIFICATUL DE ÎNCADRARE ÎN GRAD DE HANDICAP
CE TREBUIE SĂ ȘTIU!
Încadrarea în grad și tip de handicap se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată.
Încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap se atestă prin certificat emis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Călărași.
Încadrarea în grad de handicap se realizează doar dacă afecțiunile diagnosticate în referatele medicale depuse la dosar sunt prevăzute și în criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/1992/2007, actualizat și modificat și sunt îndeplinite condițiile privind debutul afecțiunii sau valorile minime prevăzute în acesta.
Tipurile de handicap sunt: fizic (cod 1), somatic (2), auditiv (3), vizual (4), mental (5), neuropsihic (6), asociat (7), HIV/SIDA (8), boli rare (9), surdocecitate (10).
Gradele de handicap sunt: uşor (IV), mediu (III), accentuat (II), grav (I) cu sau fără asistent personal.
Pentru emiterea certificatului de încadrare sau neîncadrare în grad de handicap este obligatoriu să se realizeze evaluarea complexă a persoanei solicitante.
Evaluarea complexă - evaluare socială, medicală, psihologică, educațională, vocațională și a nivelului de integrare socială - reprezintă un proces prin care sunt estimate şi recunoscute particularităţile de dezvoltare, integrare şi incluziune socială a persoanei.
Procesul presupune colectarea de informaţii cât mai complete şi interpretarea acestora în scopul orientării asupra deciziei şi intervenţiei.
În baza Raportului de evaluare complexă întocmit de specialiștii Serviciul Evaluare Complexă pentru Adulți și a documentelor justificative aflate în dosarul solicitantului, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Călărași decide încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap.
ACTE NECESARE DOSAR DE HANDICAP
1. CEREREA-TIP DE EVALUARE
- modelul este prevăzut în Anexa 4 din HG 430/2008
- se completează toate secțiunile;
- se datează și se semnează de către titularul dosarului;
- semnează și persoana care depune cererea-tip;
- titularul/reprezentantul legal semnează acordul de prelucrare a datelor;
2. SCRISOARE MEDICALĂ-TIP DE LA MEDICUL DE FAMILIE
- modelul este prevăzut în Anexa 5 din HG 430/2008
- este obligatorie pentru dosarele noi;
- este obligatorie pentru persoanele nedeplasabile;
- reflectă starea prezentă, actuală (emisă de maximum 60 de zile)
- stabilește locul evaluării (la domiciliu sau la sediul nostru)
- se depune în original;
- trebuie datată, cu nr. înregistrare și cod parafă
3. REFERAT MEDIC SPECIALIST
- cuprinde diagnostic, istoric, stadiul bolii, tratament, posibilitate de recuperare, recomandări.
- se anexează și alte investigații necesare, în funcție de diagnostic: CT, RMN, biopsie, analize de sânge, examen psihologic, teste de autonomie, etc.
- reflectă starea prezentă, actuală (emis de maximum 60 de zile);
- se depune în original;
- trebuie să fie datat, cu nr. înregistrare și cod parafă;
4. DOCUMENTE ADMINISTRATIVE:
a) Actul de identitate – copie
- va fi prezentat în original la momentul evaluării complexe.
- trebuie să fie în termen de valabilitate și să aibă menționată adresa de domiciliu sau reședință pe raza județului Călărași
- se depun copii BI/CI ale persoanei care depune dosarul în numele titularului.
b) Documente privind veniturile realizate (în funcție de situație):
- adeverinţă de salariat– pentru persoanele salariate;
- adeverinţă de la ANAF– pentru cei care nu realizează venituri fiscale;
- decizie de pensie și talon de pensie recent (xerocopii)- pentru persoanele pensionate la limită de vârstă, invaliditate, anticipat, cu pensie urmaș, etc;
c) Alte documente:
- declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- dacă solicitantul se află într-un centru sau internat în unitate sanitară/medico-socială se va prezenta o adeverinţă în acest sens.
DOSARELE SE DEPUN:
- DIRECT la registratura instituției noastre din mun. Călărași, str. Prelungirea Independenței nr.5A
DEPUNEREA CERERILOR LA REGISTRATURA INSTITUȚIEI SE FACE CONFORM URMĂTORULUI PROGRAM:
LUNI................8:00 – 16:30
MARȚI.............8:00 – 16:30
MIERCURI......8:00 – 16:30
JOI....................8:00 – 18:30
VINERI............8:00 – 14:00
Cererea poate fi depusă de solicitant, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap sau, în lipsa acestora, de către orice persoană care o reprezintă.
Solicită sprijin și consiliere din partea Serviciului de Evaluare Complexă pentru furnizarea informațiilor necesare, astfel încât să obții cât mai facil și rapid certificatul și să beneficiezi de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006.
DE REȚINUT!
- domiciliul reprezintă adresa din actul de identitate, iar acesta trebuie să fie valabil, cu adresa în jud. Călărași
-ancheta socială se realizează doar la adresa din buletin.
- ancheta socială este obligatorie și stabilește statutul şi a contextul social în care persoana trăieşte.
- evaluarea complexă se va efectua la domiciliu, pentru persoanele pentru care medicul de familie a emis o scrisoare-tip cu mențiunea ”nedeplasabil”.
- pentru stabilirea unor concluzii, se poate solicita completarea dosarului şi cu alte documente.
- în cazul neprezentării tuturor documentelor necesare, evaluarea complexă nu se poate realiza și cererea nu poate fi soluţionată.
- nu se încadrează în handicap toate afecțiunile, ci doar cele care îndeplinesc condițiile prevăzute în Ordinul nr. 762/1.992/2007 actualizat prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 182/456/2022., pentru aprobarea criteriilor medico-psiho-sociale pe baza cărora se stabileşe încadrarea în grad de handicap.
- încadrarea în grad de handicap a unor afecțiuni este posibilă doar dacă dosarul conține documente justificative care să ateste că afecțiunea a fost diagnosticată precoce: congenital, în copilărie-adolescență:
- până la vârsta de 18 ani (retard mental);
- până la vârsta de 26 de ani (afecțiuni psihice, auditive, cardiace, respiratorii, hepatice, osteo-articulare, musculare, epilepsie, diabet zaharat);
- până la vârsta de 35 de ani (schizofrenia).
- afecțiunile diagnosticate trebuie să fie evaluate de medicul specialist pentru afecțiunea respectivă (concretizat printr-un referat de stare prezentă).
- nu se iau în calcul afecțiunile pentru care nu s-au depus la dosar referate de specialitate și investigațiile necesare (vezi Ordinul nr. 762/1992/2007).
- încadrarea în grad de handicap a adulților diferă de încadrarea în handicap a minorilor și de încadrarea în grad de invaliditate (care apaține de Casa de Pensii), realizându-se în baza unor reglementări legale diferite.
- evaluarea complexă se realizează în termen de 60 zile, după care dosarul va fi transmis Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Călărași, aceasta urmând să stabilească, în termen de 15 zile lucrătoare, încadrarea sau neîncadrarea în grad şi tip de handicap.
- în cazul dosarelor revizuibile, cererea de evaluare se depune cu 60 de zile înainte de expirarea certificatului.
Date de contact:
Mun. Călărași, str. Prelungirea Independenței, nr.5A, Tel: 0242/ 311060
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.