CENTRUL DE INGRIJIRE SI ASISTENTA CIOCANESTI
- Detalii
- Categorie: Centru adulti
- Ultima actualizare: Luni, 26 August 2024 21:10
- Accesări: 29484
SERVICIUL SOCIAL
CENTRUL DE ÎNGRIJIRE ȘI ASISTENȚĂ CIOCĂNEȘTI
Adresa
|
Sef Centru
|
Tel.Fix
|
Tel.Mobil
|
Pers.deservite
|
Angajati
|
---|---|---|---|---|---|
str. Arțarului nr.2, com. Ciocănești, jud.Călărași | Soare Fănica | 0726217807 | 50 locuri |
Centrul de Îngrijire și Asistență Ciocănești (CIA) este un serviciu social cu cazare, fără personalitate juridică, destinat persoanelor adulte cu dizabilități, înfiintat în structura DGASPC Călărași conform Hotărârii Consiliului Județean Călărași nr. ……./………..și reorganizat prin diminuarea capacității de la 100 de locuri la 50 de locuri, prin Hotărârea Consiliului Județean Călărași nr. 30 / 10.02.2022 ca urmare a implementării și finalizării Planului de restructurare aprobat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, în conformitate cu legislația în vigoare.
CIA Ciocănești funcționează la adresa str. Arțarului nr.2, com. Ciocănești, jud.Călărași. Amplasarea este în imediata apropiere a șoselei principale, accesul realizându-se foarte ușor prin folosirea mijloacelor de transport în comun.
Serviciul social funcționează în prezent cu licență provizorie valabilă până la data de 29.09.2024, centrul aflându-se în procesul de evaluare pentru eliberarea licenței definitive.
Obiectivele sunt în principal creșterea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități prin oferirea de servicii sociale specializate în conformitate cu standardele minime de calitate și creșterea nivelului de asistență personalizată și a programelor de abilitare, valorificând potențialul și abilitățile fiecărui beneficiar, recuperarea, reabilitarea beneficiarilor prin terapii specifice ( medicale, psihologice si sociale), reintegrarea socio-familială și profesională a utilizatorilor care au potențial.
Scopul centrului este de a asigura persoanelor adulte cu dizabilitati aflate in situatie de dificultate socială care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, servicii de găzduire, asistență medicală, îngrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupatională, socializare și petrecere a timpului liber, asistentă paleativă.
Accesul persoanelor adulte cu handicap la serviciile de îngrijire și asistență oferite în cadrul CIA Ciocănești se realizează pentru perioade determinate de timp, cu posibilitatea menținerii măsurii de protecție în urma evaluării situației socio-medicale și familiale ale beneficiarilor.
Beneficiarii CIA Ciocănești sunt persoane adulte cu deficiențe mintale, psihice, fizice, vizuale sau asociate pentru care certificatele de încadrare în grad de handicap sunt în termene de valabilitate. Tuturor li se oferă pe perioada rezidenței, un mediu plăcut, intim și confortabil, găzduirea în dormitoare realizându-se pentru 2 – 3 persoane.
Imobilul în care funcționează centrul este reprezentat de o construcție P+1, compusă din 17 dormitoare spațioase, cabinete medicale, sală de masaj și de recuperare, izolator medical, sală de ergoterapie, grupuri sanitare și cabine de duș adaptate, cabinet consiliere, dependințe, alte spații administrative. Dotarea cu mobilier și aparatură electrocasnică este conformă cu cerințele standardelor aplicabile, fiecare beneficiar având la dispoziție spații personalizate. Curtea exterioară este amenajată cu spații verzi și dispune de un foișor care oferă posibilități de relaxare, recreere și socializare sau primirea vizitelor de către beneficiari.
Criterii de eligibilitate pentru accesarea serviciului social :
- să fie persoană adultă;
- să dețină certificat de încadrare în grad de handicap;
- persoana cu handicap să se afle în situația în care nu i se pot asigura protecție și îngrijire la domiciliu sau în cadrul altor servicii la nivelul comunității;
- viața și securitatea solicitantului sunt primejduite în familie sau în mediul în care se află în îngrijire;
- este lipsită de susținători legali sau aceștia, datorită stării de sănătate/economice precare nu-și pot îndeplini obligațiile revenite;
- serviciile oferite în cadrul LMP să poată răspunde nevoilor individuale ale persoanei cu handicap.
Documente necesare admiterii în CIA Ciocănești
a) cerere de admitere;
b) copie de pe actele de identitate şi stare civilă, după caz;
c) copie de pe actul de identitate a reprezentantului legal, după caz;
d) copie de pe documentul care atestă încadrarea în grad de handicap în termen de valabilitate, PIRIS;
e) ultimul talon de pensie sau adeverinţă de venit;
f) raportul de anchetă socială
g) copii de pe hotărâri judecătoreşti prin care s-au stabilit obligaţii de întreţinere ale unor persoane în favoarea sau în obligaţia persoanei asistate, dacă este cazul, prin care cei care datorează plata contribuţiei lunare de întreţinere au stabilit obligaţii de întreţinere şi faţă de alte persoane.
Dosarul de admitere este analizat de echipa de evaluare complexă care evaluează beneficiarul și formulează propunerea de acordare a serviciilor sociale în cadrul CIA Ciocănești, apoi este înaintat Comisiei pentru Evaluarea Persoanelor Adulte cu Handicap care emite decizia pentru acordarea serviciilor. Ulterior acestei etape, se încheie contractul de furnizare de servicii sociale cu beneficiarul sau, după caz, cu reprezentantul legal al acestuia, în cel puţin trei exemplare originale: un exemplar se păstrează în dosarul personal al beneficiarului, un exemplar se păstrează la sediul CIA, iar un exemplar se înmânează beneficiarului. Centrul încheie angajament de plată cu persoana/persoanele din partea beneficiarului care participă la plata contribuţiei. Angajamentele de plată fac parte integrantă din contractul de furnizare de servicii.
Activități și servicii oferite în centru:
- evaluarea și identificarea nevoilor beneficiarilor de către o echipă multidisciplinară formată din psiholog, asistent social, lucrator social, maseur, instructor de ergoterapie și asistent medical;
- realizarea Planului Personalizat de servicii în funcție de nevoile identificate;
- informare și asistență socială;
- consiliere psihologică;
- activități de abilitare și reabilitare;
- îngrijire și asistență;
- activități de menținerea/dezvoltarea aptitudinilor cognitive, deprinderilor zilnice, deprinderilor de comunicare, deprinderilor de mobilitate, deprinderilor de autoîngrijire, deprinderilor de îngrijire a propriei sănătăți, deprinderilor de autogospodărire, deprinderilor de interacțiune;
- asistență și suport pentru luarea unei decizii;
- sprijin pentru implicarea activă în viața socială și civică a comunității;
- sprijin privind managementul situațiilor de risc.
Principalele activităţi de îngrijire şi asistenţă constau în:
a) sprijin pentru îmbrăcat/dezbrăcat, încălţat/descălţat, alegerea hainelor adecvate;
b) sprijin pentru asigurarea igienei zilnice (spălat şi şters, îngrijirea propriului corp şi a părţilor acestuia, igiena eliminărilor etc.);
c) sprijin pentru administrarea medicamentaţiei, în limita competenţei, pe baza recomandărilor medicului de familie/specialist;
d) sprijin pentru probleme specifice de tip cataterizare, tratarea escarelor şi altele;
e) sprijin pentru transfer şi mobilizare, pentru deplasarea în interior/exterior, inclusiv efectuarea de cumpărături;
f) sprijin pentru deplasare la instituţii medicale, unităţi spitaliceşti, farmacii etc.;
g) sprijin pentru efectuarea analizelor recomandate;
h) sprijin pentru hrănire;
i) sprijin pentru menaj;
j) sprijin pentru comunicare, altele.
În cadrul CIA Ciocănești sunt asigurate pentru fiecare beneficiar obiecte de igienă personală în cantități suficiente și dispozitive asistive conform recomandărilor de specialitate. Personalul este implicat în activităţile de îngrijire şi asistenţă oferite beneficiarilor.
Persoană de contact - șef centru Soare Fănica
Tel. 0726 217 807 e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.